Harta limesului danubian, cu poziţionarea fortăreţelor.

În cursul preistoriei, prezenţa omului este atestată în numeroase puncte din Dobrogea: în peşterile "Adam", şi "Izvor" în valea Casimcei, în satul Mamaia, la Cernavoda, Medgidia, Ovidiu, Nazarcea, Topalu...

Pentru neolitic, cum demonstrează cercetările arheologice, comunităţile umane au creat aici civilizaţii foarte evoluate. În mileniile II şi I î.e.n., triburile getice şi dace s-au născut dintr-un amestec etnic şi cultural în acest spaţiu carpato- danubian.

Litoralul Mării Negre cunoaşte, în secolele VII şi VI î.e.n., o dezvoltare rapidă atunci când coloniştii greci întemeiază oraşele Tyras, Argamum, Histria, Tomis, Callatis...

Pandantiv relicviar bizantin (provenienţă Dinogeţia, jud. Tulcea, România).

De-a lungul a şapte secole, Dobrogea este integrată lumii romane. În anul 28 î.Hr, ea trece sub autoritatea regelui odrizilor, client al Romei, şi apoi, mai 
târziu, în anul 46 d.Hr., ea este anexată la provincia Moesia. În 602, dominaţia romană la frontiera danubiană se prăbuşeşte sub presiunea slavilor, dar relaţiile cu Imperiul Bizantin se menţin până la sosirea bulgarilor în 680. După revenirea puterii bizantine pe Dunăre, în sec. X, se constituie mai multe"formaţiuni politice" guvernate de şefi locali. În sec. XIV, Dobrotiţă, fiul lui Dobrotici, uneşte toate aceste entităţi într-un stat recunoscut de către Bizanţ şi care va face mai târziu parte din
"Ţara Românească".

Expansiunea otomană în Balcani plasează Dobrogea sub dominaţia semilunii între secolele XV-XIX. După războiul de independenţă (1877/1878), conform tratatului de la Berlin, teritoriul situat între Dunăre şi Marea Neagră este integrat în statul român modern.